Aproape lacustră

Naufragiul - irezistibil pentru anumite psihologii. Amestec de frică și speranță. Apoi o altă satisfacție din ceea ce urmează: resturile de epavă culese de pe țărm și transfigurate, bucuriile obișnuite ale acomodării cu un alt univers, jocul de-a evadarea. Încă nu pot decide dacă actul evadării apare ca necesitate din dezgustul față de masturbare sau din sevrajul privării de putere. Se întâmplă atât de des să mă simt incapabil de a afirma ceva. Incapabil și deznădăjduit. Ce să mai zici când și interlocutorul tău poate avea în mod evident dreptate? Nu mai rămâne altceva decât sila față de o lume în care toți pot avea dreptate în același timp. Și o nouă izolare. Alt naufragiu.

Acceptare

Așteptare.(More news from nowhere). Crâmpeie de cenușiu intercalate cu somn. Ceva păstos și dens înfipt adânc în creierii mei. Ora unșpe, două, cinci, nouă... Primii fiori: această zi a trecut. Așteptare. Vorbesc cu oamenii. Mă opresc puțin, îi privesc în ochi și reiau. Încerc să explic mai bine. Îi privesc cu atenție. Așteptare. Renunțare. Mâine. Afară, urgia. Oameni numeroși care refuză să moară. Când le adresez un cuvânt tresar speriați și mă privesc în ochi. Nu înțeleg și trebuie de fiecare dată să le repet. Un pahar, două, trei. Așteptare. Nepăsare. Vorbesc cu unii. Se amuză. Râdem cu privire la niște confuzii. Ce? Eu credeam că... E luni. Marți. Mai apoi august, septembrie. '95 - un concert. Niște beții, niște oameni spunând ceva. Când voi găsi sensul, voi face din toate astea o viață.