Acest blog susţine dezvoltarea personală, programarea neuro-lingvistică, optimismul, gândirea pozitivă, spiritul de echipă, inteligenţa emoţională, concediile exotice, lucrurile drăguţe şi librăria Cărtureşti. Sprijină de asemenea alcoolismul şi supradozele, pe J.Morrison pentru că voia să-l omoare pe taică-său şi s-o fută pe maică-sa, emigrarea în Canada, voluntarii de la Peace Corps, turismul sexual - iar în lipsa lui masturbarea. Şi asta pentru că –nu-i aşa?– toată lumea are dreptate!

luni, 25 ianuarie 2010

Miraculoasa călătorie a unui trib de maimuţe către securitatea societală

Fără îndoială aceasta este cea mai bună dintre lumile posibile! Nu poate exista o lume mai bună decât aceasta: orice stârpitură, orice oligofren, orice mutant îşi poate găsi locul în ea şi poate deveni activ şi util. „Activ” pentru că proliferează şi „util” pentru că permanent noi industrii şi organizaţii iau naştere pentru producerea mijloacelor de sublimare a dizabilităţilor de orice fel. Mă gândesc chiar că avortonii sunt luaţi şi trimişi rapid la crematoriu, tocmai ca să nu aibă timp să se organizeze într-o asociaţie, partid sau ceva de felul ăsta care să lupte pentru integrarea lor socială şi câştigarea de drepturi cetăţeneşti.

Lumea din jurul meu se transformă astfel încât să devină cât mai accesibilă oligofrenilor. Aproape tot ceea ce putea face un om de unul singur şi cu propriile forţe s-a instituţionalizat şi a intrat în sarcina unor specialişti (de multe ori tot nişte oligofreni dresaţi să execute mecanic nişte proceduri şi gesturi lipsite de semnificaţie pentru ei). Totul devine în aşa fel organizat încât să existe cât mai puţine şanse ca rutina zilnică a homunculului estropiat să poată fi tulburată, iar el să poată dizolva şi prefira încetişor prin maţele-i fetide şi pline de tumori satisfacţia unei noi zile lipsite de neprevăzut.

Cei mai mulţi dintre ei sunt ceea ce par – un simplu proiect genetic al întâmplării, obţinuti din labă şi căraţi de muşte-n pizdă, frankensteini absoluţi, agregate fătate dintr-o bucată, dar acţionând năuc pe subansamble. Simple some conduse de tropisme reuşesc, atunci când imprejurările îi forţează, să cace scremut un melanj puturos de conformism cu iluzii pseudo-relativiste, pe post de judecată, obsedaţi unanim de dorinţa supravieţuirii. Toţi iubesc să supravieţuiască, să simtă sub ei siguranţa căcatului căldicel care le confirmă că totul funcţionează cum trebuie, că nimic nu e schimbat.

Dincoace de instinctul conservării poţi alege doar între frumoasa colegialitate a unor imbecili docili sau strania existenţă non-umană. Cine te poate învăţa să nu mai fii om? Cum pot să îmi uit umanitatea?