Aproape lacustră

Naufragiul - irezistibil pentru anumite psihologii. Amestec de frică și speranță. Apoi o altă satisfacție din ceea ce urmează: resturile de epavă culese de pe țărm și transfigurate, bucuriile obișnuite ale acomodării cu un alt univers, jocul de-a evadarea. Încă nu pot decide dacă actul evadării apare ca necesitate din dezgustul față de masturbare sau din sevrajul privării de putere. Se întâmplă atât de des să mă simt incapabil de a afirma ceva. Incapabil și deznădăjduit. Ce să mai zici când și interlocutorul tău poate avea în mod evident dreptate? Nu mai rămâne altceva decât sila față de o lume în care toți pot avea dreptate în același timp. Și o nouă izolare. Alt naufragiu.

Acceptare

Așteptare.(More news from nowhere). Crâmpeie de cenușiu intercalate cu somn. Ceva păstos și dens înfipt adânc în creierii mei. Ora unșpe, două, cinci, nouă... Primii fiori: această zi a trecut. Așteptare. Vorbesc cu oamenii. Mă opresc puțin, îi privesc în ochi și reiau. Încerc să explic mai bine. Îi privesc cu atenție. Așteptare. Renunțare. Mâine. Afară, urgia. Oameni numeroși care refuză să moară. Când le adresez un cuvânt tresar speriați și mă privesc în ochi. Nu înțeleg și trebuie de fiecare dată să le repet. Un pahar, două, trei. Așteptare. Nepăsare. Vorbesc cu unii. Se amuză. Râdem cu privire la niște confuzii. Ce? Eu credeam că... E luni. Marți. Mai apoi august, septembrie. '95 - un concert. Niște beții, niște oameni spunând ceva. Când voi găsi sensul, voi face din toate astea o viață.

Miraculoasa călătorie a unui trib de maimuţe către securitatea societală

Fără îndoială aceasta este cea mai bună dintre lumile posibile! Nu poate exista o lume mai bună decât aceasta: orice stârpitură, orice oligofren, orice mutant îşi poate găsi locul în ea şi poate deveni activ şi util. „Activ” pentru că proliferează şi „util” pentru că permanent noi industrii şi organizaţii iau naştere pentru producerea mijloacelor de sublimare a dizabilităţilor de orice fel. Mă gândesc chiar că avortonii sunt luaţi şi trimişi rapid la crematoriu, tocmai ca să nu aibă timp să se organizeze într-o asociaţie, partid sau ceva de felul ăsta care să lupte pentru integrarea lor socială şi câştigarea de drepturi cetăţeneşti.

Lumea din jurul meu se transformă astfel încât să devină cât mai accesibilă oligofrenilor. Aproape tot ceea ce putea face un om de unul singur şi cu propriile forţe s-a instituţionalizat şi a intrat în sarcina unor specialişti (de multe ori tot nişte oligofreni dresaţi să execute mecanic nişte proceduri şi gesturi lipsite de semnificaţie pentru ei). Totul devine în aşa fel organizat încât să existe cât mai puţine şanse ca rutina zilnică a homunculului estropiat să poată fi tulburată, iar el să poată dizolva şi prefira încetişor prin maţele-i fetide şi pline de tumori satisfacţia unei noi zile lipsite de neprevăzut.

Cei mai mulţi dintre ei sunt ceea ce par – un simplu proiect genetic al întâmplării, obţinuti din labă şi căraţi de muşte-n pizdă, frankensteini absoluţi, agregate fătate dintr-o bucată, dar acţionând năuc pe subansamble. Simple some conduse de tropisme reuşesc, atunci când imprejurările îi forţează, să cace scremut un melanj puturos de conformism cu iluzii pseudo-relativiste, pe post de judecată, obsedaţi unanim de dorinţa supravieţuirii. Toţi iubesc să supravieţuiască, să simtă sub ei siguranţa căcatului căldicel care le confirmă că totul funcţionează cum trebuie, că nimic nu e schimbat.

Dincoace de instinctul conservării poţi alege doar între frumoasa colegialitate a unor imbecili docili sau strania existenţă non-umană. Cine te poate învăţa să nu mai fii om? Cum pot să îmi uit umanitatea?

O lume minunata - un infern de bunavointa

M-am prins gaoazelor, vreti sa mi-o trageti! Altfel de ce ati fi atit de binevoitori cu mine? De la bun inceput ati avut un plan si v-a mers de minune – „ii luam ochii cu oglinjoare si margele colorate pina il incalecam pe bou”. La inceput m-ati pacalit cu zimbetul vostru slinos, dar pe urma minciuna a devenit evidenta: daca toti imi vor binele, eu de ce o duc mizerabil?
Era o chestiune de timp pina sa imi pun intrebarea asta si de-asta m-ati si luat din pripa, ca sa ma prelucrati temeinic si sa ma derutati cu fumigene. Dar gata, de azi va iau bunavointa in pula si ma fac free rider, bulangiilor! M-am saturat de iubirea si binefacerile cu care ma binecuvinteaza zi de zi parintii si rudele de tot felul, prietenii, amici de-o seara, Statul cu toata armata lui de institutii, organizatii, fundatii mici si mari, la fel de mult pe cit m-am saturat de viata mea jalnica pe care o tirasc de la un minut la altul de la o zi la alta, dintr-un motiv necunoscut catre un final necunoscut.
De ce viata mea e o ruina cind toata lumea lucreaza conjugat si independent pentru binele meu? Pentru ca nu intereseaza pe nimeni ce bine vreau eu, dar toti ma coplesiti cu binefaceri care nu-mi folosesc si pe care trebuie sa le platesc cu timpul meu, cu viata mea.

Asa ca va zic de pe acum ca sa n-avem vorbe pe urma:
- Daca sunteti draguti cu mine o faceti pe cheltuiala voastra. Nu va mirati daca am sa va refuz cu injuraturi de mama cind o sa vreti sa-mi faceti un „bine”, asa cum sa nu va simtiti inselati daca uneori o sa va accept „binele” si in schimb o sa v-o dau prin gurita.
A fi nerecunoscator a devenit pentru mine o tactica de supravietuire in acest infern de bunavointa.

Posibilitatea unor cirezi dezabuzate

Este tragic sa observ cum pentru multi din jurul meu fatarea si cresterea unui cacacios cu vocatie de mort a devenit scop si ideal ultim, sau chiar masura realizarii personale. Nu zic uimitor pentru ca mamiferele (la fel ca orice alta forma de viata) detin cele doua instincte primare: de a se hrani si a se reproduce, dar zic tragic pentru ca dupa 125 milioane de ani de evolutie multi indivizi nu gasesc in viata lor deplorabila alt lucru de care sa fie multumiti, decit fatarea unui anumit numar de scirnavii, pe care sa le polueze apoi cu ideile lor cretine, astfel incit perpetuarea speciei sa fie dublata si de persistenta rahatului cultural in care specia sa se balaceasca. Daca dupa milioane de ani de evolutie aud ca cel mai important lucru din viata ta este similar cu al rozatorului marsupial primitiv din care am evoluat ca specie, ce-ar trebui sa cred?

Totusi, gestul atit de natural si firesc al copularii vazut la gazelele Thomson pe Animal Planet sau la ciinii vagabonzi din fata blocului meu, e incarcat de obscenitate la contemporanii decisi sa se multiplice (Mirrors and copulation are abominable, for they multiply the number of mankind. Jorge Luis Borges). Orice parinte uman este cel putin obscen (personal as propune termenul "criminal") daca se incadreaza in cel putin una din cele 3 situatii de mai jos.
Este obscen sa faci copii cind nu pricepi care este finalitatea propriei vieti.
Este obscen sa faci copii din frica de moarte si ca simplu rezultat al neputintei tale.
Este cel putin obscena dorinta de a face copii intr-o lume pe care nu o iubesti si a-i obliga prin nastere la o viata care nu te multumeste personal.
Si pe linga asta esti si mincinos cind faci copii si sustii ca i-ai facut din dragoste.

-Tu de ce nu faci copii?
-Pentru ca, la fel ca si mine, ar fi obligati sa traiasca ca niste cacati printre alti cacati, constrinsi de niste fantezii de cacat, imaginate de niste cacati deja morti.
...